top of page

Bine ați venit la Pretty Pawfect by Lady D!

Ne dorim ca fiecare cățeluș sau pisicuță să aibă parte de o experiență plăcută, iar stăpânii să fie mulțumiți de serviciile noastre. Pentru a menține un mediu sigur, relaxant și profesional, vă rugăm să respectați următoarele reguli:

 

1. Programări și anulări

  • Programările se fac exclusiv pe bază de rezervare. Nu acceptam servicii tip walk-in.

  • Vă rugăm să vă programați din timp pentru a vă asigura programarea în ziua și intervalul orar pe care îl doriți.

  • Vă rugăm să ajungeți la timp - întârzierile de peste 15 minute pot duce la anularea programării sau la modificarea serviciilor efectuate (de exemplu: Toto este programat pentru pachetul Pretty Pawfect, însă întârzie 20 de minute la programare. Toto va beneficia de pachetul Happy Tails (dacă acesta nu prezintă câlți). Dacă starea blăniței nu permite schimbarea serviciului, atunci programarea lui Toto este anulată.)

  • Dacă doriți să anulați o programare, este necesar să anunțați cu cel puțin 24 de ore înainte.

 

Taxa de anulare:

  • În cazul unei anulări cu mai puțin de 24 de ore înainte de programare, pentru a face o nouă rezervare se percepe o taxă de anulare de 50% din valoarea programării anulate, și se plătește un avans în valoare de 50% ca în cazul clienților noi.*

  • Această taxă nu este deductibilă din următoarea programare.

 

Avans pentru clienții noi:

  • La prima ședință, clienții noi vor achita un avans de 50% din prețul de bază al programării. Avansul se poate achita fizic, sau în cont bancar.

  • Acest avans este deductibil din suma finală dacă programarea este onorată.

  • Dacă programarea este anulată, avansul nu se returnează.

 

2. Taxă de urgență

  • Pentru programările solicitate în regim de urgență, care se vor efectua în afara programului de lucru în limita disponibilității, se aplică o taxă de urgență:

    • 150 lei pentru programări after-hours în timpul săptămânii.

    • 200 lei pentru programări în zilele libere (duminică și luni).

  • Această taxă se adaugă la costul normal al serviciilor și este aplicabilă doar dacă există disponibilitate.

 

3. Starea de sănătate a blănoșilor

  • Acceptăm doar animale vaccinate și deparazitate (intern și extern).

  • Dacă blănosul prezintă răni, iritații, probleme de piele sau alte afecțiuni, vă rugăm să ne informați în prealabil.

  • În cazul în care blănosul prezintă paraziți externi, veți fi notificat, apoi, după caz, se va efectua o șamponare cu șampon deparazitar și se va adăuga o taxă de 30 lei la prețul final.

  • Nu putem accepta animale cu boli contagioase pentru siguranța tuturor.

 

4. Prezența stăpânilor în cazul pisicilor

  • Pentru siguranța și confortul pisicilor, este obligatoriu ca stăpânul să fie prezent pe toată durata ședinței de grooming.

 

5. Siguranța și comportamentul blănoșilor

  • Dacă blănosul este agresiv sau nu tolerează grooming-ul, vă rugăm să ne anunțați în avans. În unele cazuri, este posibil să recomandăm o abordare treptată, și/sau prezența stăpânului în timpul ședinței de grooming.

  • Ne rezervăm dreptul de a întrerupe ședința dacă siguranța blănosului sau a groomerului este în pericol.

 

6. Condiții speciale de grooming

  • În cazul blăniței foarte încâlcite, prioritatea noastră este confortul blănosului. Vom face tot posibilul pentru a o salva, dar dacă descâlcirea devine dureroasă, tunsul scurt poate fi necesar.

  • Nu garantăm un anumit stil de tunsoare în cazul în care blănița este deteriorată sau foarte încâlcită.

 

7. Preluarea blănoșilor

  • Vă rugăm să ridicați blănosul imediat după finalizarea ședinței.

  • Veți primi o notificare cu 30 de minute înainte ca blănosul dumneavoastră să fie gata pentru a avea suficient timp să îl ridicați. Vă rugăm să ridicați blănosul în termen de 30 de minute de la primirea acestei notificări. Întârzierile care depășesc acest interval vor implica o taxă de 50 lei pentru fiecare interval de 15 minute, deoarece nu oferim servicii de petsitting. Această taxă suplimentară va fi adăugată la costul serviciului de grooming. În cazul întârzierilor cauzate de trafic, vă rugăm să ne informați prin mesaj sau apel telefonic.

  • Animalele lăsate în salon pentru perioade lungi pot deveni stresate, iar spațiul pe care îl avem este limitat.

 

8. Dreptul de a refuza serviciul

  • Ne rezervăm dreptul de a refuza sau întrerupe serviciul în următoarele situații:

    • Animalul prezintă semne de boală contagioasă.

    • Comportamentul agresiv pune în pericol siguranța lui sau a groomerului.

    • Blănosul nu este îngrijit corespunzător (excesiv de încâlcit, murdar etc.), iar procedura ar fi dureroasă.

    • În cazul întârzierii cu mai mult de 15 minute de la ora stabilită a programării.

 

9. Responsabilitate și limitări

  • Depunem toate eforturile pentru a face grooming-ul o experiență plăcută pentru blănoși, însă nu putem fi responsabili pentru stresul sau disconfortul pe care unele animale îl pot resimți.

  • Dacă descoperim probleme ale pielii sau alte afecțiuni în timpul grooming-ului, vă vom informa, dar nu oferim diagnostic sau tratament veterinar.

 

10. Costuri suplimentare

  • Tratament cu șampon împotriva puricilor: 30 lei

  • Descurcarea blănii: 75 - 150 lei

    • Dacă descurcarea nu este posibilă, câinele va fi tuns, iar acest lucru vă va fi comunicat prin poze și videoclipuri înainte de a continua sau va fi comunicat în urma evaluării inițiale. Prioritizăm bunăstarea și sănătatea blănosului dumneavoastră în detrimentul aspectului cosmetic.

  • Taxă de întârziere: 50 lei pentru fiecare 15 minute care depășesc cele 30 de minute de la notificarea "blănosul dumneavoastră este gata".

  • Taxă de anulare: notificările de anulare cu mai puțin de 24 de ore înainte de programare vor implica o taxă echivalentă cu jumătate din prețul serviciului pentru a acoperi costurile și timpul programării.

 

Mulțumim pentru încredere!

 

Prin respectarea acestor reguli, ne asigurăm că fiecare blănos are parte de o experiență sigură și plăcută. Vă mulțumim că faceți parte din familia Pretty Pawfect by Lady D!

 

Dacă aveți întrebări, nu ezitați să ne contactați!

bottom of page